La ce ne ajută să privim în urmă la final de an?

De multe ori avem senzația că zilele trec foarte repede, parcă nici nu ne dăm seama când s-a făcut din nou iarnă și cât de repede a trecut anul. Și în vâltoarea asta de zile care vin și trec, uneori uităm să ne oprim.

Cu mulți dintre clienții mei în coaching exersăm și ne uităm înapoi la ce s-a întâmplat pentru a extrage un sens, pentru a înțelege drumul parcurs, pentru a înțelege ce s-a întâmplat bine și care au fost provocările.

Avem luni, avem anotimpuri, avem ani. A ne opri și a ne uita în urmă la ce s-a întâmplat, ne ajută pentru a începe următorul ciclu, următoarea tură în jurul soarelui.

Cred că majoritatea dintre noi vrem să ne dezvoltăm, să facem mai bine, să ne fie mai bine, să ne fie mai ușor, să facem față mai eficient provocărilor pe care le avem și pe care viața ni le aduce în față. Pentru a putea să facem asta este necesar să ne conectăm atât la realitatea din jurul nostru, cât și la noi. Să ne cunoaștem mai bine.

Se vorbește foarte mult despre autocunoaștere, mulți suntem conștienți poate de importanța ei, dar poate că nu conștientizăm așa de des că pentru a ne cunoaște pe noi înșine e nevoie să petrecem timp cu noi. A ne uita la comportamentele noastre, la cum am făcut lucrurile anul acesta ajută mult.

În engleză să spune că “hindsight is 20-20” (trad. “privirea în urmă este foarte clară”), pentru că nu mai sunt variante posibile, neclaritate. În cele mai multe situații știm exact ce s-a întâmplat.

Atunci când vine vorba de cunoașterea de sine și imaginea de sine, din experiența mea profesională, de multe ori se întâmplă exact opusul. Avem tendința să ne creăm o imagine de sine critică sau incompletă și să minimizăm provocările și greul la care a trebuit să facem față.

De aceea ne ajută să ne uităm conștient, specific și conectat la ceea ce am reușit să facem.

Cum e pentru tine? Obișnuiești să te uiți în urmă? Ai un obicei, un ritual legat de asta? Poate în fiecare săptămână, lună sau an? Dacă vrei să facem exercițiu acesta împreună te invit să te înscrii gratuit la workshopul de retrospectivă.

Cristian Boldișteanu
Cristian Boldișteanu
psiholog, coach și trainer

Înrudit